NVIDIA a anuntat GeForce GTX 690 – placa video dual GPU cu arhitectura Kepler

de: Alexandru Puiu
30 04. 2012

In aceste zile, CEO-ul NVIDIA Jen-Hsun Huang a anuntat cel mai nou chipset dual GPU al companiei, intitulat GeForce GTX 690, in cadrul unui eveniment desfasurat la Shangai, China.

Creata, desigur, pentru a sparge toate topurile, noua placa de referinta care foloseste noul chipset de la NVIDIA foloseste unul dintre cele mai originale sisteme de racire de pana acum. Cu o combinatie de aluminiu si policarbonat pentru protectie si disipare a caldurii, noua placa video foloseste o alimentare cu 2 x 8 pini si integreaza doua GPU-uri GTX680. Conectivitatea dintre cele doua se face printr-o conexiune SLI onboard. Primul element din ansamblul de racire este format din doua camere cu apa si vapori pentru disiparea rapida a calduri de deasupra chipset-urilor – dual water-vapor chambers.

 

Pe langa faptul ca a stimulat multimea prezenta la eveniment prin oferirea gratuita a unui GTX690 unui individ entuziast, Jen-Hsun a mentionat si alte cateva detalii legate de GTX 690. Noua placa video integreaza 3072 de nuclee CUDA tactate la 915 MHz in mod obisnuit si ajung pana la 1019 MHz in mod boost. Daca ati retinut cu precizie specificatiile GTX680 veti observa ca aceste frecvente sunt un pic mai mici in cazul placii dualGPU. Viteza memoriei este de 6 GHz iar in ceea ce priveste cantitatea, puteti ajunge pana la 2 x 2 GB GDDR5 – astfel ajungeti la 4GB de memorie dedicata.

Pretul noi placi video va fi specificat la 999$, iar data de lansare globala va fi 7 mai, cu o lansare restransa pe 3 mai. O cumpara cineva?

Update: Au aparut si primele teste pe internet pentru a ne face o parere legata de performanta nou lansatei GTX690 fata de GTX680. Le puteti vedea in graficul de mai jos.